Alumil Romania
Choose your local website

Noutati

Articole noi despre activitătile, obiectivele Alumil și rolul companiei în societate

De la drumul spre locul de muncă, la traseu de Via Ferrata

În prezent, ritmul cotidian devine tot mai rapid și adesea reușește să ne distragă de la lucrurile esențiale precum sportul. De aceea, ne dorim ca stilul de viață activ să fie o parte integrantă a identității noastre și astfel, să îi inspirăm și pe ceilalți să adopte un stil de viață sănătos.

Printre activitățile noastre în acest sens se numără și reamenajarea traseului Valea lui Stan. Pentru că ne dorim ca tot mai mulți iubitori de munte să se bucure de traseele frumoase pe care le are țara noastră, alături de Oxigen, am reușit să contribuim la prima etapă de revitalizare a traseului. Acum traseul este mult accesibil, o parte din trunchiurile de copac căzute fiind îndepărtate iar șufele vechi au fost înlocuite cu lanțuri pe două dintre cele mai importante secțiuni ale traseului.

În fiecare an, după anotimpul rece, cantitatea de apă și zăpadă strică traseul și este nevoie ca acesta să fie reamenajat. În funcție de condițiile meteo și schimbările pe traseu, acesta se poate amenaja ori de câte ori este necesar, iar începând cu anul 2011, Oxigen se asigură că traseul este sigur și că oferă vizitatorilor săi momente relaxante și speciale.

După finalizarea amenajării traseului, ne-am adunat și am testat întreg traseul. Numeroase cascade ne-au condus de-a lungul drumului, am urcat trepte și ne-am cățărat de-a lungul stâncilor care ne-au permis să avem peisaje din ce în ce mai frumoase și ne-am ajutat de lanțuri și adrenalină pentru a parcurge împreună traseul inedit. Valea a răsunat din toate colțurile datorită sunetului apei, glumelor și poveștilor de munte. Coborârea ne-a oferit din nou peisaje incredibile, având atât o parte de drum forestier cât și o parte în care am mers de-a lungul Lacului Vidraru.

Suntem mândri să facem parte din acest proiect și că putem contribui la crearea unui mediu prietenos pentru pasionații de munte.

Adaugati la favorite