Membrii echipei care au lucrat la acest proiect pentru concurs sunt: Arh. Mihai Crețu, Arh. Cristina Matei și Arh. Stag. Irina Ploeșteanu. Lucrăm în această formulă în cadrul biroului CM Arhitectura din orașul Constanța.
Apelul de idei s-a potrivit cu preocupările noastre în proiectarea de arhitectură de zi cu zi: sustenabilitate, confort, eficiență, legătura omului cu cadrul natural, calitatea vieții și creșterea calității mediului construit în general.
Vă rugăm să ne descrieți în câteva cuvinte propunerea pe care ați facut-o.
Am propus o „casă în casă”, unde “casa exterioară” îmbracă și protejează “casa interioară”.
Propunerea pentru apelul de idei a urmărit să realizeze o idee a unei case bioclimatice, nu neapărat o casă la modul concret. Am urmărit anumite aspecte tehnice ce țin de factorii bioclimatici ai amplasamentului dat prin tema de concurs dar și posibilitatea adaptării, reinterpretării și personalizării pentru alte forme, zone climatice, cerințe funcționale, elemente-accesorii ale „casei exterioare” ce pot să susțină și să simplifice „casa interioară”, etc.
Ce dificultăți ați întâmpinat?
Nu am anticipat faptul că piesele desenate și scrise nu încăpeau pe cele două planșe de concurs, astfel a fost necesar să renunțăm la o parte din materialul ce era în pregătire și să comprimăm informațiile.
Cât timp ați lucrat la pregătirea propunerii?
Am lucrat la acest concurs pe parcursul unei luni, dar nu în mod constant sau simultan, din care am dedicat o săptămână redactării și prezentării ideii.
Ce credeti ca a scos în evidență proiectul vostru și de ce?
Considerăm că proiectul a ieșit în evidență prin conceptul casei și implicit prin factorul experimental al propunerii.
Cu ce rămâneți după această experiență?
În ansamblu acest concurs a reprezentat pentru noi un exercițiu interesant. Considerăm că feedbackul juriului ne va ajuta în viitor la concursurile la care vom alege să participăm.
Casa bioclimatică propusă este compusă din 2 case – casa exterioară și casa interioară.
Casa exterioară este o construcție auxiliară cu o structură metalică. Casa metalică protejează casa interioră – „miezul” de factorii exteriori, creând o zonă tampon între mediul exterior și cel interior.
Pentru a evita punțile termice, casa metalică îmbracă și „apără” casa miez.
Rolul „casei exterioare” – suport pentru plante cățărătoare – hedera helix, rosa rubiginosa, lonicera caprifolium, clematis, vitis, etc. Fixare balustrade, sisteme de umbrire (verticale și orizontale), susținere scări exterioare, balcoane, cursive și terase, diverse.
Locul de joacă al copiilor
Casa interioară – este o casă ce bifează criteriile unei case cu consum minim de energie: necesar specific de energie pentru încălzire ≤ 15kWh/m2/an; necesarul specific maxim de energie pentru încălzire ≤ 10W/m2; etanșeitate n50 ≤ 0,6 h-1; necesarul specific de energie primară ≤ 120 kWh/m2/an; sistem de ventilație cu recuperare de căldură; umbrire exterioară; ferestre și uși performante; evitarea punților termice.
Casa interioară – orientare cardinală strictă și volumetrie compactă.
Fațadă nord – fără elemente de vitraj sau alte străpungeri în anvelopa termică, excepție cele pentru sistemul de ventilație. Fațadă sud – maxim de suprafață vitrată pentru aportul solar pe timp de iarnă. Fațadă est și vest – suprafețe vitrate dozate în funcție de destinația încăperilor.
Anvelopă termică
Termoizolație vată minerală bazaltică, 30 cm grosime pentru pereți. Polistiren extrudat 40 cm pentru terasă și 25 cm pentru placă pe sol. Ferestre și uși – profil tâmplărie cortină M50 și profil fereastră S91 Alumil, triplu vitraj (Ar), baghetă termică warm edge și montaj în precadre conform detalii și etanșare cu benzi specifice.