Alumil Romania
Choose your local website

Noutati

Articole noi despre activitătile, obiectivele Alumil și rolul companiei în societate

Apel de idei: Casa bioclimatică ALUMIL și workshop nZEB

Alumil România, în parteneriat cu OAR București, desfășoară apelul de idei “Casa bioclimatică ALUMIL și workshop nZEB” în cadrul Anualei de Arhitectură București 2021. Apelul are ca obiectiv dezvoltarea unui concept de locuință unifamilială bioclimatică, folosind produsele Alumil și valorificând caracteristicile tehnice sustenabile ale acestora.

Promotor al inovației în programul rezidențial, Alumil dezvoltă oportunități  de afirmare pentru arhitecți și profesioniștii din domeniile creative cu noi proiecte și noi concepte pentru locuințe specifice stilului de viață contemporan. Totodată, încurajează dezvoltarea unor proiecte care îmbină  intimitatea lui “acasă” cu un  limbaj  arhitectural ce exprimă modernitate, noutate, tehnologie și stil. 
Apelul are ca scop dezvoltarea unui concept de locuință unifamilială bioclimatică,  în care folosirea produselor Alumil și valorificarea caracteristicilor tehnice sustenabile ale acestora,  vine  în întâmpinarea noilor cerințe de performanță energetică  nZEB, într-un mod creativ și expresiv. 

Data limită de înscriere și predare a proiectelor finale este 7 octombrie 2021, premiile cumulând un total de 10.000 de euro. 

Cum arată o locuința realizată în sistem nZEB? Deocamdată, în România, sunt puține exemple notabile de case realizate plecând de la un concept energetic.
Potrivit directivei 2010/31/EU a Parlamentului European, toate locuințele nou construite începând cu 31 decembrie 2020 pe teritoriul Uniunii Europene trebuie să fie clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero. nZEB, sau “nearly Zero Energy Buildings” sunt clădirile în care consumul de energie primară este aproape egal cu zero sau foarte scăzut, iar necesarul de energie este asigurat în cât mai mare măsură  din surse regenerabile produse la fața locului sau în apropierea sitului.

Producător și dezvoltator, Alumil recunoaște importanța unui mediu sigur și sănătos - începând cu anul 2002, compania a implementat un sistem de management al mediului înconjurător și un certificat de mediu conform EN ISO 14001. Mai mult, din ianuarie 2020, aplică standardul internațional ISO 50001 care ajută la reducerea consumului, minimizează amprenta de carbon și reduce costurile prin promovarea utilizării energiei sustenabile. 

Portofoliul companiei include diverse sisteme pentru realizarea ferestrelor, ușilor și a pereților cortină, sisteme outdoors și pergole bioclimatice, respectiv sisteme de utilizare a energiei din surse regenerabile. Toate acestea pot fi integrate într-un design contemporan  de locuință  modernă.

Apelul de Idei invită la o dublă acțiune: definirea și reprezentarea unui concept inovator de locuință unifamiliala bioclimatica, și participarea la un workshop nZEB care analizezează locuințele în lumina noilor cerințe de sustenabilitate.  Acesta nu interferează cu apelul de idei, însă organizatorii vor pune la dispoziția participanților câteva materiale de lucru care pot fi de ajutor în definitivarea proiectului de locuința astfel încât acesta să tindă către nZEB.
Pentru condiții de redactare, criterii de evaluare și selecție, înscriere la workshop, cât și alte detalii, puteți consulta pagina dedicată apelului de idei pe pagina OAR București în secțiunea Concursuri.
Adaugati la favorite