Alumil Romania
Choose your local website

Donath Offices

Situată într-o poziție dominantă la intersecția a două străzi, într-unul din cartierele emblematice ale orașului Cluj-Napoca, clădirea de birouri impresionează prin designul său contemporan și aspectul său distinctiv, fiind formată din mai multe volume albe suprapuse, edificiul creat reprezintând o combinație perfectă între eleganță și funcționalitate.

Una dintre principalele provocări în realizarea acestui edificiu a fost asigurarea unei compoziții echilibrate și coerente. Fiecare volum al clădirii trebuie să se îmbine armonios cu celelalte, creând o imagine globală care să atragă privirea și să inspire admirație, fiind necesară o analiză atentă a proporțiilor, a relațiilor de scară și a compoziției pentru a ne asigura că fiecare volum se integrează perfect în ansamblu si că, totodată spațiile interioare rămân funcționale, ergonomice.

Fiecare volum al clădirii este conturat cu precizie, creând astfel un efect vizual dinamic și punând în valoare poziția dominantă pe care o are la intersecția a două străzi. Structura sa este caracterizată de linii clare, geometrice, care ii conferă un aspect contemporan și minimalist.  Fațada albă, netedă și imaculată de volume suprapuse adaugă un aer sofisticat și proaspăt întregii construcții.

 

Arhitect: MOUA STUDIO

Identitatea proiectului

Tara
Romania
Orasul
Cluj-Napoca
Ani
2023
Dimensiune
5681.14 mp
Adaugati la favorite